Ce este un root?

GiovanY · Founder Data inscrierii: 05/Sep/2008 Mesaje: 1979

Majoritatea utilizatorilor lucreaza de obicei cu o singura statie de
lucru. întâiul lor atingere cu o astfel de masina a survenit probabil
acasa sau la scoala. Chiar si atunci cînd masina este conectata într-o
retea, utilizatorul se gîndeste la masina lui ca fiind singura
relevanta. Aceasta înseamna ca el îsi priveste masina ca pe o entitate
separata care exista (sau poate exista) fara prezenta celorlalte
masini.

În majoritatea cazurilor, acest lucru este adevarat. Majoritatea
statiilor de lucru detin un hard-disc, iar pe acesta exista software
local, cum ar fi un sistem de operare si aplicatii. Doar în mediile de
retea dedicate sau în mediile academice puteti întîlni si clienti fara
disc (diskless client).

Este adevarat, majoritatea utilizatorilor învata despre calculatoare
folosindu-si-le pe cele de acasa. Daca masinile de la serviciu pot
restrictiona utilizatorii la utilizarea unui anumit program sau
opereaza pe o platforma învechita, în schimb masina de acasa se afla
complet sub controlul utilizatorului. Acesta poate naviga, poate
executa programe sau poate sterge elemente dupa cum doreste (chiar
daca uneori acest lucru este în dezavantajul lui). Deci, utilizatorul
obisnuit are probabil cunostinte mai putin clare în ceea ce priveste
functionarea unei retele.

Într-o retea trebuie sa existe un punct central de control, nu doar
pentru oameni, ci si pentru masini. Sa luam de exemplu un server de
nume. Un server de nume ofera o metoda de a stabili o corespondenta
între adresele Internet si nume. Fiecare retea din Internet poseda un
astfel de server de nume. Daca vreuna dintre masinile din retea nu
cunoaste adresa serverului de nume, acea masina nu va fi în masura sa
afle adresele fizice corespunzatoare numelor de masini din Internet.
Din acest motiv, adresa serverului de nume trebuie sa se afle undeva
pe hard-disc. În retelele UNIX, informatia este pastrata de obicei în
fisierul /ETC/RESOLV.CONF. Pe platformele Mac, informatia este
pastrata în datele MacTCP (accesibile de obicei prin intermediul
meniului Control Panel). Pe platformele Microsoft Windows, informatia
este pastrata (cel putin pentru conturile accesibile prin linie comuna
- dial-up) în configuratia de retea dial-up de pe fiecare conexiune
individuala. Aceasta informatie este, de obicei, specifica în valorile
definite pentru parametrii TCP/IP ai conexiunii.

Folosirea unui server de nume este o modalitate de a centraliza
informatia, asa încît sa fie mai usor de accesat. Sa luam de exemplu
reteaua Archie. Serverele Archie pot fi utilizate pentru a cauta
fisiere din toata lumea; de exemplu, puteti cauta un fisier si sa
descoperiti ca singurul loc unde poate fi gasit este în Iran. Sistemul
Archie functioneaza altfel decît ati putea crede. El nu se apuca sa
caute pe tot globul, pe fiecare masina, pîna gaseste (sau nu) fisierul
pe care l-ati cerut. De fapt, administratorii retelelor raporteaza
continutul discurilor lor unor servere Archie centralizate. Este
logic, deoarece este mai usor sa se caute într-o baza de date aflata
pe un server, în loc sa se deschida conexiuni catre toate masinile din
lume. În acest fel, serverele Archie folosesc o tehnica simpla pentru
a realiza ceea ce pare a fi un miracol al tehnicii.

În acelasi fel si retelele mai mici contin numeroase resurse centralizate.
Acestea pot fi biblioteci de fisiere, aplicatii sau baze de date cu
adrese. Centralizarea acestor resurse asigura faptul ca sistemul
functioneaza bine si eficient. De exemplu, imaginati-va ca oricine din
retea îsi poate aloca absolut orice Ethernet sau IP doreste pentru statia sa
de lucru. Cum ar putea celelalte masini sa stie cui apartine o anumita
adresa? Acest lucru ar duce la o confuzie totala în retea. În mod
sigur, informatiile nu s-ar transfera eficient într-un astfel de
mediu.

Arhitectura retelelor moderne ofera, de asemenea, si un anumit grad de
economicitate, nu numai din punct de vedere financiar, ci si din punct
de vedere practic. De exemplu, nu trebuie instalat cîte un compilator
C pe fiecare statie de lucru, cît timp exista unul care este
disponibil tuturor utilizatorilor. De aceste resurse partajate pot
benificia toti utilizatorii si trebuie instalate o singura data.
(Pentru aceasta exemplificare am simplificat putin mai mult problema;
în multe cazuri, s-ar putea sa nu fie suficient un singur interceptor
sau compilator.)

Cineva trebuie sa controleze unde, cînd si cum pot fi folosite
resursele; la acest cineva ma refer atunci când folosesc termenii
root, supervizor, administrator si operator. Aceasta persoana (sau mai
degraba acest cont) functioneaza aproximativ la fel în cazul tuturor
sistemelor de operare de retea. Acest cont are privilegiul de a citi,
scrie, executa, sterge, afisa sau modifica în vreun alt fel orice
fisier de pe disc. Astfel, aceasta persoana beneficiaza de puteri
imense.

Chiar daca acesta vigoare este necesara pentru a întretine sistemul, ea
poate fi îndeajuns de periculoasa daca intra pe membre neexperimentate. De
acest lucru se pot convinge usor cei care s-au hotarît sa treaca de la
Microsoft Windows la UNIX sau Linux. Pentru a face aceasta trecere,
multi utilizatori achizitioneaza o carte despre Linux care vine
însotita de un CD. Ei reusesc sa treaca de procesul de instalare si sa
se conecteze ca root, dupa care încep sa treaca în revista continutul
hard-discului, încercînd diverse aplicatii. Inevitabil, ei sterg sau
modifica în vreun fel ingrediente critice ale sistemului, facîndu-l
inutilizabil. Neposedînd înca cunostintele necesare pentru a gasi si
remedia problema, ei recurg, de obicei, la reinstalare. Un nou
utilizator de Linux trece de doua sau trei ori acest proces anterior de
a îsi da seama cum trebuie procedat de fapt. (Aceasta înseamna ca
utilizatorul nu trebuie sa îsi faca de cap prin sistem ca root, decît
daca are motive. În loc sa folositi contul de root, ar trebui sa
creati un cont personal, cu privilegii limitate, pe care sa îl
folositi pâna când veti învata mai multe despre sistem. Acest cont de
utilizator va avea privilegii restrînse, care va vor interzice sa
distrugeti resursele importante, indispensabile bunei functionari a
retelei.)

Deoarce administrarea unei retele este un subiect delicat, cei
însarcinati cu aceasta responsabilitate au, de obicei, multa
experienta. Cei mai multi dintre ei sunt indivizi pasionati, care nu
numai ca pot gestiona cu eficienta sistemul, dar pot crea si utilitare
software noi, care pot îmbunatati caracteristicile sistemului, asa cum
este el instalat predefinit. Cel putin, utilizatorul root ar trebui sa
stie cum sa administreze perfect controlul accesului la fisiere si
directoare.

Sursa Teora.